Dacă elevii au luat vacanţă în această săptămână, asta nu se poate spune şi despre membrii echipei noastre care au muncit mult în această perioadă pentru a finaliza patchul. Şi nu au făcut-o fără folos, patchul fiind asamblat pentru prima dată chiar în acest weekend. De acum, se poate spune că suntem într-o linie dreaptă. În ce constă această linie dreaptă şi cât de lungă este ea, nu vă putem spune, pentru a nu vă promite termene care nu vor fi respectate.
Ceea ce ne lipsea săptămâna trecută erau adboardurile [ reclamele de pe marginea terenului ] şi minifeţele [ aveam deja sute de minifeţe dar un nr. important din ele încă nu fuseseră decupate ]. În această săptămână, în schimb, am reuşit, spunem noi, să acoperim destul de bine aceste lipsuri. Eu, N-Razvan, împreună cu bogdandan, un membru al Academiei FIFApro, am reuşit să finalizăm reclame personalizate, 100% reale, pentru toate cele 22 de echipe noi din patch + naţionala României. Procesul nu este aşa de simplu cum pare: trebuie vizualizate mai multe rezumate ale meciurilor, care trebuie să aibă o anumită calitate pentru a putea distinge cum trebuie panourile de pe margine. Apoi, trebuie căutate logo-urile respective pe internet, şi, dacă nu găsim o versiune mulţumitoare, să le facem chiar noi cu ajutorul Photoshopului. La final, toate aceste logo-uri trebuie introduse în template-ul de adboarduri al FIFA 14, care nu este tocmai mic [ încap 16 reclame, faţă de 9, cum era la FIFA 10 de ex. ]. Desigur, noi facem asta din plăcere şi, pe deasupra, credem că veţi fi mulţumiţi şi voi de ele.
Minifeţele au venit în 2 “tranşe”: am extras, din nou, aproximativ 100 de minifeţe complet noi din packul pentru Football Manager, dar şi Rob92, de pe forumul Soccergaming, a dat o mână de ajutor. Au mai rămas astfel ~50 de jucători [ din 500 ] fără o minifaţă reală, în general fotbalişti foarte tineri, necunoscuţi, sau care pur şi simplu nu au o poză de tip portret la o calitate bună disponibilă pe internet. Vom încerca totuşi să mai reducem acest număr în zilele ce urmează.
Marius09 şi body_mu au terminat şi ei echipamentele pentru toate echipele din FPRL 14 Winter Edition, ele fiind deja introduse în versiunea “Alpha” a patchului. De asemenea, body_mu a făcut şi ultimele transferuri din Liga I – Sânmărtean la Steaua, Stojkov la Botoşani şi restul mutărilor din această săptămână.
Astfel, suntem destul de aproape de faza BETA a patchului – atunci când vom intra în testări. Totuşi, va mai dura o săptămână, poate chiar două până atunci. Sperăm ca lansarea să aibă loc luna aceasta, dar nu putem oferi nici un fel de garanţie, preferăm să amânăm decât să punem la descărcat un patch cu probleme importante.
Cum v-aţi obişnuit, vă oferim şi un nou set de poze, vă urăm o săptămână plină de “succesuri” şi vă aşteptăm şi data viitoare pentru o nouă ediţie a FPRL 14 Weekend Update.
*Nepomuceno e împrumutat în realitate la Fortuna Sitaard, dar cum aceasta nu este în joc, am improvizat şi am ales o echipă tot din Olanda, RKC Waalwijk.
FPRL 14 Weekend Update - 09.02.2014,