:::: MENU ::::

FIFApro | Liga I in FIFA

FIFApro va ofera Liga I si a II-a in FIFA. Incearca si convinge-te singur.

FPRL 14 Weekend Update – 05.01.2014

Weekend update featured
FPRL 14

FPRL 14 Weekend Update – 05.01.2014

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.6/10 (9 votes cast)

Cum aţi început noul an? Cu tot cu petrecerea de Revelion, noi nu am uitat de patchul nostru şi am lucrat la îmbunătăţirea lui şi în această săptămână. În ediţia de azi, ne face plăcere să anunţăm că am găsit o soluţie care ne permite să lansăm patchul chiar şi în timpul perioadei de transferuri: loturile vor fi updatate la orice oră, doar pentru utilizatorii FPRL.

Nu vă putem dezvălui prea multe detalii din moment ce vrem să fie una dintre surprizele anunţate săptămâna trecută [ am putea spune chiar anul trecut, dacă ne gândim bine :D ], dar vă asigurăm că vom oferi posibilitatea oricui descarcă patchul nostru de a avea loturile, formaţiile şi tacticile folosite în cea mai recentă partidă, direct din joc.

De asemenea, săptămâna asta ne-am axat mai mult pe grafică, din moment ce baza de date este aproape de finalizare. Cu ajutorul unor vechi prieteni care se ocupă cu editatul jocului Football Manager am introdus minifeţe pentru aproximativ 75% dintre jucătorii din patch, urmând ca restul să fie completat de noi zilele viitoare. Nu vor exista minifeţe de proastă calitate: pozele ori se ridică la nivelul aşteptărilor, ori vor fi inlocuite de minifaţa generică EA [ doar în cazuri foarte rare, pentru jucători foarte tineri sau total necunoscuţi care nu au poze deloc sau a căror mărime lasă de dorit ]. De altfel, nici EA Sports nu a introdus minifeţe pentru toţi jucătorii din joc, dar ne vom strădui să atingem acel procentaj de 100%, dacă se poate.

Cât despre echipamente, numai 5-6 echipe nu le au introduse în joc până acum, din totalul de 22, mulţumită lui body_mu şi Marius09, care se va întoarce curând cu primul său set de echipamente de la FIFA 11 încoace. Nu este singura noutate din lotul nostru, darius995 fiind cooptat pentru a introduce splashuri ca un add-on pentru cine doreşte [ le puteţi viziona pe forum, dacă sunteţi curioşi de rezultat ].

Vă aşteptăm şi săptămâna viitoare la o nouă ediţie a FPRL 14 Weekend Update, până atunci, am uploadat un nou set de poze pentru dumneavoastră [ menţionăm că numărul lui Bilinski nu a fost încă anunţat, aşa că i-am dat unul aleatoriu până se va decide şi asta ]:

FPRL 14 Weekend Update - 05.01.2014, 9.6 out of 10 based on 9 ratings